DE LA PRIETENI ADUNATE ŞI IARĂŞI LA PRIETENI DATE

marți, 10 aprilie 2012

Câinele Waldy

Pe câinele Waldi nu l-am cunoscut personal, dar mama mi-a povestit atâtea despre el, încât parcă l-aş avea în faţa ochilor şi acum, când sunt om bătrân.
E vorba că m-am născut la sat, într-o casă bătrânească, în care Waldy, un ogar uriaş cu blana roşcată, era stăpân. Bunicul, vânător pătimaş, ţinea la câinele său ca la ochii din cap şi Waldy patrona tot ce mişca în bătătura de ţăran a lui Taica Pătru.
Şi când m-au adus părinţii acasă de la spital, bunicu a făcut un lucru ciudat.
M-a dezbrăcat de toate scutecele şi m-a aşezat în mijlocul camerei pe o piele moale de oaie.
Şi, povestea mama, eu speriat de goliciune şi de frigul aşternutului empiric, am început să plâng cu orăcăituri de prunc luat de la pieptul mamei lui.
Iar Waldy, care dormita supt cuptor, cu botul pe labe, o dată a sărit ca pentru aret, cu urechile ciulite şi a mârâit, înfundat şi plin de supărare.
Apoi s-a apropiat de mine, cu pas de vânător, m-a privit îndelung, m-a mirosit peste tot inclusiv la partea aceea care la prunci e roză-roză şi a mai mârâit de două ori, cu colţii rânjiţi. Mama era pierită, a crezut că pur şi simplu Waldy o să mă rupă între măsele şi nici măcar nu mai răsufla. Taica era pregătit cu o biciuşcă în mână, iar ochii cică, îi scăpărau.
Dar Waldy mi-a tras o limbă pe obraz, s-a aşezat pe burtă lângă mine şi a început să scheaune a jale privind la Taica. Iar Taica i-a spus răspicat de trei ori cu vocea aceea a lui de om poruncitor şi dintr-o bucată:
Nelu mic! Nelu mic! Nelu mic! fiindcă aşa îmi spunea el a alint Nelu mic.
Şi m-a luat în braţe şi m-a ţucat de trei ori şi m-a zgâriat cu mustăţile lui apoi a mai repetat de trei ori strigarea.
Şi cică Waldy s-a ridicat în două labe ca să mă mai privească în braţe la Taica, a scheunat a jale şi aplecat din cameră.
De atunci, niciodată nu a mai intrat în casă, decât atunci când eu eram plecat cu mama iar Taica era singur.
Waldy a fost gelos pe mine, şi nu a înţeles de ce Taica mă iubeşte pe mine mai mult decât pe el şi de ce l-am înlocuit în inima bătrânului care de atunci, nici nu a mai mers la vânătoare.
În iarnă, Waldy a murit şi bunicul l-a dus pe o coamă de deal să îl îngroape cu inima grea de durerere.
Şi iată de ce nu l-am cunoscut personal de câinele Waldy.
Dar ştiu unde este îngropat şi din când în când mă duc la mormântul lui, de oful bunicului meu, Taica Pătru

Încercare de definiţie

Ce este câinele?
Cel mai bun prieten al omului, spune buchia şi anecdotica.
Eu de fapt rezum şi revizuiesc.
Câinele este singurul prieten al omului.
Iar omul este cel mai bun prieten al câinelui.
În timp ce scriu aceste rânduri, Biba căţeluşa mea Barbet, doarme în fotoliu şi scheaună uşor.
Cred că se visează om....

luni, 12 martie 2012

Declaraţie

M-am născut privegheat de câinele Waldi, am crescut având tovarăşi de joacă pe Jean Valjean şi Pungaşul, în armată l-am avut ordonanţă pe Qbeck, primii ani din căsnicie oa am avut-o înfiată pe Lady şi de atunci eu şi nemţoaica de nevasă-mea am crescut rânduri-rânduri de câini şi de pisici. Aven fotografii cu absolut toţi, fiecare are o istorie, o poveste şi un semn rămas în inima noastră.
Dar cel mai important dintre toţi e căţelul BUBU, animal cu suflet de om care s-a stins în braţele noastre tânjind şi fără să se tânguiască.
În memoria lui şi pentru a ne stâmpară dorurile, ne-am apucat, doi zărghiţi îndrăgostiţi de câini să scriem acest blog convinşi fiind că sunt ca noi alte milioane de zărghiţi potopiţi de acelaşi fel de dragoste.
Bine aţi venit, blogul cu căţei şi mâţe vă primeşte cu braţele deschise